LEGEA V 5. Cinsteste pe tatal tau ca sa ai viata eterna in ceruri si pe mama ta, ca sa-ti fie bine si sa traiesti sanatos ani multi pe pamântul pe care Domnul Dumnezeul tau ti-l va da tie. Dumnezeu a dat omenirii această poruncă, însă ea a provocat nespuse chinuri sufleteşti. Ea se referea la 3 aspecte primul sa cinstesti tatal ceresc Dumnezeu care este unul singur si mama pamanteasca natura din care am fost plamaditi si in care ne vom intoarce adica elementele pamantului si sa ne respectam sanatatea in al doilea rand sa cinstim datoria de a fi parinti si in ultimul ei sens sa ne cinstim parintii care ne-au dat viata si ne-au crescut adica familia oamenii. Câţi copii, câţi adulţi nu s-au luptat cu disperare pentru a nu încălca în modul cel mai brutal această poruncă! Atunci cand invatam sa ne cinstim parintii invatam sa aducem cinste si celorlalti oameni din jur. Noi ne numim crestini pentru ca apartinem lui Christos si am fost rascumparati cu un pret scump. Iisus ia castigat pe oameni la Sine prin bunatatea si prin dragostea Sa si I-a atins pe oameni la inima si nu a intrat in controverse si dezbateri aceasta este un model de cinstire si de urmat. Sa pui pe cineva mai presus decat pe tine insuti nu este ceva firesc pentru oameni caci tendinta noastra este sa cautam sa fim intotdeauna primii. Cum poate un copil să-l cinstească pe acel tată care se înjoseşte până la nivelul unui beţiv; sau pe o mamă care prin toanele ei, prin temperamentul ei necontrolat, prin lipsa de autoeducaţie şi multe altele îi provoacă tatălui şi întregii familii ceasuri amare, făcând ca o atmosferă calmă să fie pe deplin imposibilă! Poate un copil să-şi cinstească părinţii atunci când aude cum ei se insultă reciproc fără menajamente, când se amăgesc unul pe celălalt sau chiar se bat? Multe incidente conjugale au transformat adesea această poruncă într-un chin pentru copii, făcând imposibilă împlinirea ei. In definitiv, ar fi numai făţărnicie dacă un copil ar susţine că încă îşi cinsteşte mama atunci când aceasta se comportă mult mai prietenos cu străinii decât cu propriul ei soţ, tatăl copilului. Când un copil observă la ea înclinaţia spre superficialitate, când o vede că se înjoseşte până la cea mai ridicolă vanitate, devenind sclava fără voinţă a fiecărei nebunii a modei, lucru care atât de des nu mai poate fi asociat cu noţiunea serioasei, înaltei meniri de mamă şi care răpeşte demnităţii de mamă toată frumuseţea şi măreţia,... atunci cum să mai găsească el de bunăvoie respectul pentru mamă? Ce mult înseamnă, într-adevăr, acest singur cuvânt: Mamă"! Insă cât de mult cere în acelaşi timp acest cuvânt! Un copil care încă nu este şi el contaminat trebuie în mod inconştient să simtă în interiorul lui că o persoană cu un spirit matur, serios, nu va putea decide niciodată să-şi expună trupul material-dens numai de dragul modei. Cum poate atunci mama să-i fie sfântă copilului? Respectul natural scade spontan, devenind o formă goală a unei datorii obişnuite sau, în funcţie de educaţie, politeţe socială evidentă, deci făţărnicie căreia îi lipseşte orice avânt sufletesc. Tocmai acel avânt spre înălţime care ascunde în sine viaţa plină de căldură, de care un copil nu se poate lipsi şi care îl însoţeşte, ca o pavăză de încredere, pe măsură ce creşte şi îşi începe drumul său în viaţă, apărându-l de tot felul de ispite şi rămânând în interiorul lui un puternic refugiu, ori de câte ori îl asaltează îndoielile. Până la adânci bătrâneţe! Cuvântul mamă" sau tată" ar trebui tot timpul să trezească o percepţie intuitivă fierbinte, profundă, din care să apară în faţa sufletului imaginea demnă, în deplină puritate, care să avertizeze sau să încuviinţeze, ca o stea călăuzitoare în întreaga sa existenţă pământească! Şi ce comoară i se fură fiecărui copil, atunci când nu-şi poate cinsti tatăl sau mama din tot sufletul! Insă cauza acestor chinuri sufleteşti este din nou numai interpretarea greşită de către oamenii a poruncii. Părerea de până acum a fost greşită; Ea a limitat sensul poruncii şi a permis să devină unilaterală, în timp ce, desigur, nimic din ce a trimis Dumnezeu nu poate fi unilateral. Insă şi mai greşit a fost faptul că oamenii au deformat această poruncă vrând să o îmbunătăţească conform aprecierilor umane, să o formuleze mai exact, adăugând: Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta. Prin aceasta porunca a devenit personală. Acest lucru a trebuit să ducă la erori; Căci porunca, în forma sa corectă, sună numai aşa: Să cinsteşti tatăl şi mama!" Deci porunca nu se referă la anumite persoane individuale, a căror natură nu poate fi stabilită şi prevăzută dinainte. Ceva atât de absurd nu apare niciodată în Legile Divine. în nici un caz Dumnezeu nu cere să fie cinstit ceva ce nu merită deloc să fie cinstit! Dimpotrivă, această Poruncă conţine o noţiune care se referă la menirea de a fi tată şi de a fi mamă, şi nu la persoane. Prin urmare ea nu se adresează în primul rând copiilor, ci părinţilor înşişi, pretinzând de la aceştia să păstreze în cinste menirea de a fi tată şi de a fi mamă! Porunca le impune neapărat părinţilor datoria de a fi mereu pe deplin conştienţi de înalta lor sarcină şi de a nu uita astfel responsabilitatea pe care aceasta o implică. In Lumină si Adevar nu se trăieşte cu cuvinte, ci cu noţiuni. Din acest motiv se întâmplă că atunci când aceste noţiuni se redau în cuvinte, poate uşor să apară o limitare a acestora, aşa cum este evident în acest caz. Insă vai de aceia care nu au respectat această poruncă, care nu s-au străduit să o recunoască corect. Nu poate fi scuzat faptul că până acum ea a fost de multe ori doar interpretată greşit şi înţeleasă greşit.. Cu totul altfel ar fi pe acest pământ, dacă această poruncă profundă ar fi fost înţeleasă şi împlinită de către oameni. Cu totul alte suflete s-ar fi putut atunci naste, suflete care n-ar fi putut să permită o decădere a moralităţii şi eticii într-un asemenea grad cum există astăzi! Priviţi crimele, priviţi dansurile sălbatice, priviţi orgiile spre care tinde astăzi totul să se dezvolte! Ca o încoronare a triumfului curenţilor sufocanţi ai întunericului! Şi priviţi indiferenţa lipsită de înţelegere cu care oamenii acceptă şi chiar încurajează decăderea, ca pe ceva corect sau ca pe ceva ce a existat dintotdeauna. Unde este omul care se străduieşte să recunoască corect Voinţa lui Dumnezeu? Unde este omul care, avântându-se în sus, caută să cuprindă măreţia ei infinită, în loc să preseze tot mereu, cu încăpăţânare, această Voinţă măreaţă în limitele sărăcăcioase ale creierului pământesc, pe care l-a făcut templu al intelectului. Astfel, el singur îşi îndreaptă cu forţa privirea în jos, ca un sclav care merge în lanţuri, în loc să şi-o ridice, lărgindu-şi perspectiva cu bucurie plină de strălucire, pentru a întâmpina raza recunoaşterii. Oare voi nu vedeţi cât de meschin vă comportaţi faţă de fiecare interpretare a tot ceea ce vă vine din Lumină? Fie că este vorba despre Porunci, Făgăduinţe, Mesajul lui Christos sau de asemenea despre întreaga Creaţie! Nimic nu vreţi să vedeţi, nimic nu vreţi să recunoaşteţi! Voi nici nu căutaţi să înţelegeţi ceva cu adevăraţ. Voi nu luaţi lucrurile aşa cum sunt, ci încercaţi convulsiv să transformaţi totul din nou în părerile inferioare cărora v-aţi supus de milenii. Eliberaţi-vă în sfârşit de aceste tradiţii! Puterea pentru a face acest lucru vă stă desigur la dispoziţie, în fiecare clipă şi fără ca voi să fiţi obligaţi să faceţi sacrificii. Ele trebuie aruncate cu o smucitură, cu un act de voinţă! Fără să încercaţi să reţineţi ceva din acestea. De îndată ce vă străduiţi să găsiţi o trecere, nu vă veţi elibera niciodată de ceea ce a predominat până atunci, ci vă va trage mereu cu tenacitate înapoi. Vă poate fi uşor numai dacă separaţi tot ceea ce este vechi cu o singură tăietură şi astfel păşiţi în faţa a ceea ce este nou fără vreo povară veche. Numai atunci vi se va deschide poarta; altfel, ea va rămâne ferm închisă. Şi aceasta necesită doar o singură voinţă cu adevărat serioasă; Se întâmplă într-o singură clipă. Exact ca şi trezirea din somn. Dacă nu vă ridicaţi imediat din pat, veţi fi din nou obosiţi şi bucuria noii zile de muncă slăbeşte, dacă nu chiar piere de tot. Să cinsteşti tatăl şi mama! Să faceţi acum din aceasta o poruncă sfântă pentru voi. Ridicaţi menirea de tată şi menirea de mamă la rangul corespunzător pentru a fi onorate! Oare cine mai ştie astăzi ce mare demnitate se găseşte aici! Şi ce putere de a înnobila omenirea! Acest lucru ar trebui să le fie o dată clar acelor oameni care se unesc aici pe pământ; Atunci fiecare căsnicie va fi cu adevărat o căsnicie ancorată în spiritual! Şi toţi taţii şi toate mamele vor fi, conform Legilor Divine, demni de cinste! Pentru copii însă, această poruncă va deveni, prin părinţii lor, sfântă şi vie. Ei nici nu vor putea decât să-şi cinstească din suflet tatăl şi mama, indiferent de natura individuală a acestor copii. Chiar calitatea părinţilor îi va obliga să facă acest lucru. Şi atunci, vai de acei copii care nu împlinesc pe deplin porunca! O soarta grea îi va lovi; căci atunci ar exista motiv întemeiat pentru acest lucru. însă, prin efectul reciproc, respectarea devine curând ceva firesc, devine bucurie şi necesitate! De aceea, mergeţi înainte şi respectaţi Poruncile lui Dumnezeu mai serios decât până acum! Aceasta înseamnă să le acordaţi atenţie şi să le împliniţi! Pentru ca să ajungeţi să fiţi fericiţi!
- LEGEA DIVINA
- SEMNUL lui DUMNEZEU
- SEMNUL FIAREI
- TRADITIA OMENEASCA
- ZIUA a SAPTEA
- SABATUL DOVEZI
- Legea I
- Legea II
- Legea III
- Legea IV
- Legea V
- Legea VI
- Legea VII
- Legea VIII
- Legea IX
- Legea X